ajax loader

Poate că unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale noastre, Good Jobs s-a născut din conştientizarea nevoilor reale cu care se confruntă o mare masă a populaţiei. Evenimentul s-a adresat tuturor categoriilor sociale şi a reunit angajatori, ofertanţi de cursuri, soluţii de iniţiere în antreprenoriat, dar şi de reorientare profesională.

Better you, better job, better future! este sloganul care ne-a însuflețit pe întreg parcursul desfășurării evenimentului. Încurajăm diferenţierea, pasiunea şi motivarea, doar aşa credem noi că putem schimba ceva.

Good Jobs” s-a desfăşurat între 16-19 Noiembrie, în Pasajul Universităţii, o locaţie inedită, nemaintâlnită până acum pentru un târg de profil. Am apărut în calea trecătorilor care au fost încântaţi de iniţiativă şi s-au arătat interesaţi de ofertele participanţilor. Timp de 4 zile, ne-am bucurat de un flux foarte mare de oameni ce a atras atenţia majorităţii presei naționale.

Succesul obţinut ne încurajează să dezvoltăm conceptul şi suntem convinşi că evenimentul va ajunge la multiple ediţii Good Jobs.

Mai multe imagini din cadrul evenimentului, regăsiți în galeria foto de mai jos.